Augmentare mamară

Scroll pentru mai multe detalii și informații

Marirea sânilor, cunoscută sub numele de augmentare mamară, este una dintre cele mai frecvente operații estetice și se realizează pentru creșterea dimensiunilor și îmbunătățirea formei sânilor, dar și pentru corectarea asimetriilor.

Augmentarea mamară se face utilizând implanturi de silicon, introduse în spatele sânului, în spatele mușchiului pectoral sau direct sub glanda mamară, în funcție de țesutul mamar existent. De obicei, la femeile foarte slabe cu sâni foarte mici se plasează în spatele mușchiului, pentru ca marginile implantului să fie mascate. Inciziile efectuate pentru introducerea implantului pot varia; în mod obișnuit se fac la nivelul șanțului submamar sau la marginea areolei mamare, având avantajul de a se vindeca foarte discret și scăzând riscul de dezvoltare a cicatricilor keloide sau hipertrofice. 

Alte posibilități de realizare a inciziilor sunt la nivel axilar, însă aceasta din urmă este rar folosită. În funcție de mărimea și forma sânului înainte de operație și de îmbunătățirile care se doresc, dar ținând cont și de dimensiunile toracelui și poziționarea sânului pe peretele toracic, se alege tipul de implant și mărimea acestuia, la momentul primei consultații. Intervenția chirurgicală se face sub anestezie generală, iar firele de sutură sunt resorbabile. Pacientele cu implant subglandular au dureri postoperatorii de intensitate mică, în schimb cele cu implant sub mușchiul pectoral au dureri de o intensitate sporită, recuperarea lor fiind mai lentă.

Chirugii clinicii noastre au dobândit o experiență importantă în special cu protezele Mentor și Motiva. Pacienta poate oricând să opteze pentru o proteză anume, iar experiența noastră vă stă la dispoziție.

Augmamara_SOMA_intAugmamara_SOMA_int

PRE–OPERATOR

Analize de sânge
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Întreruperea tratamentului la indicația medicului
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Opriți fumatul
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Evitați tratamentul cu aspirină
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Opriti drogurile recreaționare

POST–OPERATOR

Internare minim 24h
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Dureri post-operatorii suportabile
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bustieră de susținere minim 3 săpt.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Evitarea efortului fizic minim 6 săpt.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Evitarea mișcărilor ample de brațe minim 6 săpt.





*Rezultatele pot varia in functie de caracteristicile personale ale pacientilor. Ne adresam persoanelor cu varsta peste 18 ani.