Cum îmi desfășor eu profesia? Cu dragoste.. Să-ți spun de ce.

Eram în clasa a 10-a când mi-am dat seama că nici Toma nu era chiar atent la ore,

pentru că desena. Toți îi admirau desenele, Toma este un mare artist.

Cel mai mare admirator al desenelor lui Toma era Alex. E.. pe Alex îl admiram eu

…și nu că pe o opera de arta.

Probabil pentru că aveam nevoie de admirația cuiva, deși

știam că nu sunt nici pe departe un Toma la desen, am început să desenez și eu

în creion.

Am aflat eu mai tărziu că Toma folosea cărbune, coli speciale de desen, diverse creioane, șamd.

Eu am început să desenez corpuri și portrete de femei. Pe caiete, chiar și pe băncile claselor.

Stăteam toată ora de română să desenez perfect un nas.

Nasul fin, cu nările subțiri și frumos conturate, cu dorsum nasi

– așa se numește anatomic, acum știu –

subțire și drept, încadrat de sprâncene arcuite ușor.

La engleză desenam sâni rotunzi, umeri zvelți și talii subțiri.

Mă chinuiau proporțiile, suplețea, vedeam fermitatea pielii deși nu reușeam s-o redau

în desenele mele.

Atunci când desenam eram perfect conștientă că nu semăn cu ce desenez și am început

să compar trăsăturile mele cu cele pe care le desenam. Așa am descoperit că mie îmi plac

trăsături diferite de ale mele și tot așa. Am început să mi dau seama că văd detalii.

Alex îi admira în continuare desenele lui Toma, chestie care mi-a stârnit gelozia.

El nu observa că eu desenam din dragoste?

În clasa a 11-a prietenia mea cu Alex și Toma s-a răcit…

din dragoste neîmpărtășită aș zice eu ☺.

Am continuat să desenez, rememorând momentele în care împărțeam toți 3 o pungă de bomboane

cu rom și jeleuri cu gust de căpșune.

Drumul acela spre casă cu bomboane a fost magic. Dacă există Harry Potter, m-aș fi văzut Hermione Granger.

Anyway… am rămas eu singură și am continuat să îmi fac desenele.

Desenam ochi mari, cu pleoape frumoase, nasul fin, buzele pline, bărbia îmi ieșea cam mică.. pomeții și urechile, părul în vânt.

Așa a început povestea mea, cu dragoste.

Așa am început eu să văd detalii fine, să observ ochii celor pe care îi întâlneam,

altfel

decât înainte. Cu o atenție către unghiuri și curbe, apoi nasurile, sănii femeilor, talia, umerii lați ai băieților, bărbia, pielea, proporțiile, decolteul, gâtul… mâinile, șoldurile.

Așa mi-am dat seama cât de mult îmi place pielea fină, cât de mult îmi plac ochii oamenilor, cum admir sprâncenele, pomeții.

Este pasional felul în care eu lucrez trăsăturile feței. Văd conturul final înainte să-mi încep opera.

Observ asimetriile, le ajustez întăi în mintea mea.

Îmi las pacienta să vorbească despre ea, despre viață ei, o ascult și sunt atentă la fiecare rid de expresie.

Îmi dau seama daca tenul este hidratat, are sau nu un aspect sănătos, strălucitor, daca grăsimea feței este distribuită corect sau nu, dacă pare obosită, dacă îmi pare tristă.

Pentru fiecare din aspectele de mai sus am un As.